Declarația pe proprie răspundere, obligatorie pentru cei care se vaccinează noaptea în București. De unde poate fi descărcată pe telefon și completată într-un minut

Declarația pe proprie răspundere, obligatorie pentru cei care se vaccinează noaptea în București. De unde poate fi descărcată pe telefon și completată într-un minut
Declarația pe proprie răspundere, obligatorie pentru cei care se vaccinează noaptea în București. De unde poate fi descărcată pe telefon și completată într-un minut / Sursa FOTO: captura Youtube
Publicat: 07/05/2021, 13:49

Declarația pe proprie răspundere va fi obligatorie pentru bucureștenii care aleg să se vaccineze noaptea. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat pe contul personal de Facebook că deplasarea în afara locuinței între orele 22.00 si 05.00, când circulația este restricționată, va fi permisă celor care merg să se vaccineze. Aceste persoane intră la categoria tratament medical, susține prefectul.

Totuși, ca să poată circula fără niciun fel de probleme, cei în cauză trebuie să aibe la ei o declarație pe proprie răspundere, completată corespunzător.

Declarația pe proprie răspundere, disponibilă în online

Documentul în cauză poate fi descarcat si pe telefonul mobil, din aplicația Declarație propria răspundere. Este foarte ușor de înțeles, iar datele se completează imediat. În plus, are și opțiunea de semnătură electronică.

„Există această aplicație simpatică, în care vă puteți face într-un minut declarația pe propria răspundere, dacă doriți să vă vaccinați la 2 dimineața, de exemplu. Super simplu! Și merge și pentru alte motive, desigur”, a scris prefectul Alin Stoica pe Facebook.

De altfel, și Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de imunizare împotriva SARS-CoV-2, a insistat asupra faptului că persoanele care doresc să se vaccineze se pot deplasa în Capitală și după orele 22.00, când intră în vigoare restricțiile de circulație impuse de autorități. „Există o menţiune expresă în Hotărârea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă a Municipiului Bucureşti. Practic, persoanele care se prezintă la vaccinare după ora 22,00 sunt exceptate de la această restricţie şi se pot prezenta la vaccinare”. La un eventual control al polițiștilor, bucureștenii pot prezenta inclusiv dovada de vaccinare, care atestă unde au fost, mai spune Gheorghiță.

Maraton de vaccinare în București

Un adevărat maraton de vaccinare va începe în București de vineri, 7 mai, de la orele 16.00. Campania de imunizare se va derula non-stop până luni dimineață, la 08.00. La Biblioteca Națională și Sala Palatului vor fi 50 de cabinete de vaccinare și nu este necesară niciun fel de programare. Toți cei care vor veni primesc ser de la Pfizer.

Sunt 1200 de voluntari implicați în acest maraton de vaccinare – medici, asistenți medicali, rezidenți și studenți. Foarte important: la cabinetele de vaccinare sunt primite toate persoanele care vor să se imunizeze, indiferent de domiciliu! Persoana care dorește să primească vaccinul are obligația de a prezenta un act de identitate.

Pentru a veni în sprijinul acestei campanii, autobuzele liniilor 104, 117, 178, 300, 313 și 368, care ajung în zona Sălii Palatului și a Bibliotecii Naționale, vor circula și pe timp de noapte, de vineri până luni. „Oricine vrea să se vaccineze împotriva Covid-19 o poate face fără niciun fel de programare, începând de vineri. Împreună cu STB, am convenit să extindem şi noaptea circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368, pentru a facilita transportul bucureştenilor la centrele de vaccinare şi înapoi spre casă”, a anunțat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Oana Lis, diagnosticată cu CANCER! Clipele grele prin care trece soția lui Viorel Lis: „Viața...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
A fost prins unul dintre cei mai cunoscuți traficanți de persoane din Europa
×